CAPITOLUL I
Istoricul răspunderii penale a persoanei juridice în dreptul românesc
Controversele înregistrate pe plan internaţional în legătură cu problema răspunderii penale a persoanei juridice s-a reflectat şi în doctrina românească, iar punctul de vedere format în sens pozitiv a fost cel care a influenţat modul de reglementare a art.84 şi art.85 din Codul penal român din anul 1936. În temeiul acestor texte normative, instanţa putea dispune, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de către persoana juridică şi pentru a putea împiedica săvârşirea în viitor a unei noi infracţiuni, închiderea locaţiei industriale sau comerciale a acesteia pe o durată de la o lună la un an. Mai mult, în art.85 era prevăzută posibilitatea luării măsurii de siguranţă a dizolvării sau suspendării persoanei juridice, dacă cei cu atribuţii de răspundere – directorii sau administratorii, lucrând în numele său şi cu mijloacele provenite de la ea, au comis o crimă sau un delict pedepsit de lege cu cel puţin un an de închisoare.
Această reglementare nu a mai fost preluată în Codul penal din anul 1969, aflat în vigoare şi în prezent, considerându-se că, „în raport cu concepţiile regimului politic al vremii şi cu organizarea societăţii, situaţiile care determinau starea de periculozitate socială a persoanei juridice şi care ar fi justificat luarea unor măsuri preventive contra acesteia nu mai existau.”(1
Tot în privinţa răspunderii penale a persoanei juridice în dreptul penal românesc, o altă etapă a reprezentat-o Legea nr.301/2004 privind Noul Cod penal al României , act normativ în care se recunoştea în mod expres posibilitatea ca persoana juridică să răspundă penal pentru comiterea unor infracţiuni. În acest sens, art.45 al Legii nr.301/2004 menţiona că persoanele juridice, cu excepţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice, răspund penal, în cazurile prevăzute de lege, pentru infracţiunile săvârşite în numele sau în interesul persoanelor juridice, de către organele sau reprezentanţii acestora. Tot în acelaşi act normativ se precizează că răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a participat la săvârşirea aceleiaşi fapte.
__________________________________
1 V.Dongoroz, S.Kahane „Explicaţii teoretice ale Codului penal român”Ed. Academiei,Buc.1970,pag.278
Trebuie menţionat faptul că şi în perioada anilor 2004-2006, cel puţin din punct de vedere teoretic, posibilitatea angajării răspunderii penale a persoanei juridice în România a existat, văzând prevederile Legii nr.299/2004 privind răspunderea penală a persoanelor juridice pentru infracţiunile de falsificare de monede sau de alte valori, prevăzute la art.282 Cod penal şi art.284 Cod penal, precum şi al infracţiunii de deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori prevăzute la art.285 Cod penal, săvârşite în numele sau interesul persoanelor juridice, de către organele sau reprezentanţii acestora.
Legea nr.299/2004 a fost însă surprinsă de amânarea intrării în vigoare a Legii nr.301/2004, dar nu a fost abrogată decât mult mai târziu. Cu toate acestea, şi în perioada sa de aşa-zisă activitate ea nu a avut aplicabilitate concretă, deoarece dispoziţiile Codului penal, la care ea făcea referire expresă, nu au mai fost introduse în vigoare.
De menţionat că Legea nr.299/2004 a fost abrogată în mod expres de art.VII din Legea nr.278/2004.
În prezent, persoana juridică poate răspunde din punct de vedere penal în România, în condiţiile prevăzute de Codul penal în vigoare, prevederile referitoare la răspunderea penală a persoanei juridice fiind introduse în Codul penal prin Legea nr.278/2006 şi sunt asemănătoare cu cele prevăzute în Legea nr.301/2004.
CAPITOLUL II
Răspunderea penală a persoanelor juridice în Dreptul european:
Angajarea răspunderii penale a persoanei juridice este în acord cu recomandările făcute de unele foruri internaţionale: Recomandările R(82) şi R(88)18 ale Consiliului de Miniştri ai Consiliului Europei privind criminalitatea economică şi răspunderea penală a persoanelor juridice pentru astfel de infracţiuni, Raportul ………………
Cadrul juridic în domeniul răspunderii penale a persoanei juridice în România:
Prin Legea nr.278/2006 au fost introduse în Codul penal român în vigoare norme care au în vedere răspunderea penală a persoanei juridice. Astfel, art.191 Cod penal prevede condiţiile generale ale răspunderii penale a persoanei juridice. Potrivit acestui articol, persoanele juridice, cu excepţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor public care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală. În continuare, aliniatul 2 al art.191 Cod penal menţionează că răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.
Trebuie menţionat faptul că Legea nr.278/2006 cuprinde şi unele norme care au rolul de a completa regimul nou instituit de către ea. Aceste norme se constituie în articole noi introduse sub indice sau aliniate care sunt incluse în articole deja existente în Codul penal. Astfel, la art.21 Cod penal, după alin.(2) s-a introdus un nou aliniat, alin.(3), care prevede că, în cazul persoanei juridice, tentativa se sancţionează cu amenda cuprinsă între minimul special şi maximul special al amenzii prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, reduse la jumătate. Ca şi la persoana fizică, se pot adăuga una sau mai mute pedepse complementare.
În art.401 este indicat că, în caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana juridică, se stabileşte pedeapsa amenzii pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică amenda cea mai mare, care poate fi sporită până la maximul special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la o treime din acel maxim. Aceeaşi este soluţia şi în cazul în care persoana juridică condamnată definitiv este judecată ulterior pentru o infracţiune concurentă, precum şi atunci când, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că persoana juridică suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă. În aceste cazuri, partea din amenda executată se scade din amenda aplicată pentru infracţiunile concurente.
În art.402 se prevede că există recidivă pentru persoana juridică în următoarele cazuri: a) când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, iar amenda pentru infracţiunea anterioară nu a fost executată; b) când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, iar amenda pentru infracţiunea anterioară a fost executată sau considerată ca executată. În cazul recidivei prevăzute în alin.(1) lit.a, amenda stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi amenda aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc, potrivit art.401alin.(1) şi (3). Sporul prevăzut în art.401 alin.(1) se poate mări până la jumătate. Dacă amenda anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între amenda ce a mai rămas de executat şi amenda aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior.
Secţiunea a 2-a:
Persoanele juridice care răspund penal în România:
În termenii legislaţiei actuale din România, pot răspunde penal persoanele juridice de drept privat sau persoanele juridice de drept public dar care nu se află în una dintre situaţiile exceptate expres de art.191 Cod penal, şi anume: statul, autorităţi publice sau instituţii publice care desfăşoară activităţi ce nu pot face obiectul domeniului privat.
În privinţa clasificării persoanelor juridice în funcţie de natura scopului lor se identifică: persoanele juridice cu scop patrimonial, – în această categorie intră societăţile comerciale şi grupurile de interes economic şi grupurile europene de interes economic – şi persoanele juridice fără scop patrimonial (organizaţiile non-profit) cum sunt: asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile sindicale şi celelalte organizaţii cu caracter obştesc, cultele religioase, partidele politice).
CAPITOLUL IV:
Infracţiunile pentru care se poate angaja răspunderea penală a persoanei juridice în România:
Pentru ca o persoană juridică să răspundă penal pentru comiterea unei infracţiuni de către o persoană fizică, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
1. persoana juridică este legal constituită;
2. persoana juridică are aptitudinea de a răspunde din punct de vedere penal, nefiind în vreuna din situaţiile exceptate de art.191 Cod penal;
3. fapta a fost comisă de către persoana fizică în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice;
4. fapta a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru infracţiunea respectivă
Dacă sunt întrunite cumulativ toate aceste condiţii, persoana juridică poate fi trasă la răspundere penală.
Secţiunea 1 :
Infracţiuni pentru care persoana juridică răspunde penal:
………..
În ceea ce priveşte situaţia actuală a legislaţiei României apreciez că utilitatea concretă a răspunderii penale a persoanei juridice se va manifesta mai mult în ceea ce priveşte unele incriminări din legislaţia specială extrapenală şi mai puţin pe cele cuprinse în Codul penal (cel puţin în cel în vigoare din anul 1969).
Din punctul de vedere al aplicării normelor referitoare la răspunderea penală a persoanei juridice se va manifesta o deschidere mai mare spre infracţiunile din noua generaţie decât pentru cele clasice, consacrate de multă vreme de legislaţia din diferite timpuri.
Secţiunea a 2-a:
Persoanele fizice care pot angaja penal persoana juridică:
Evitând să individualizeze persoanele fizice sau organele prun intermediul cărora răspunderea penală a persoanei juridice ar putea fi angajată, legiuitorul a evitat limitarea sferei acestor persoane şi, implicit, oferirea de posibilităţi de a eluda răspunderea penală prin încredinţarea formală de către persoana juridică a unor atribuţii de decizie altor persoane decât cele expres prevăzute de lege.
Nu trebuie înţeles de aici că o societate răspunde pentru orice infracţiune comisă de o persoană care are legătură cu ea, cum ar fi de exemplu infracţiunile săvârşite de salariaţi, care doar au profitat de cadrul juridic sau material oferit de societate pentru a comite infracţiuni în interes personal. Cu atât mai mult, nu se poate pune problema răspunderii penale a persoanei juridice în cazul în care prepusul său comite o infracţiune îndreptată chiar împotriva acesteia, în acest caz societatea fiind persoana vătămată prin infracţiune.
CAPITOLUL V:
Condiţii speciale în cazul angajării răspunderii penale a persoanei juridice:
Secţiunea 1:
Elementele generale:
1. Elementul material al infracţiunii comise de persoana juridică:
Trebuie menţionat că toate elementele infracţiunii, atât elementul material cât şi elementul subiectiv trebuie să fie constatate cu privire la persoana juridică, separat de eventuala lor constatare în cazul unei persoane fizice.
Potrivit art.191 Cod penal, persoanele juridice răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, de unde rezultă că este vorba de trei ipoteze distincte în care o infracţiune este imputată unei persoane juridice:
a) săvârşirea în realizarea obiectului de activitate: infracţiunea trebuie să fie în strânsă legătură cu realizarea obiectului de activitate. Aici vor fi incluse infracţiuni privind concurenţa, infracţiuni privind regimul unor activităţi economice, infracţiuni privind protecţia mediului, infracţiunile privind protecţia muncii, etc.;
b) săvârşirea în interesul persoanei juridice: în această categorie se vor regăsi infracţiunile ce exced cadrul activităţilor legale de realizarea obiectului de activitate, dar care sunt susceptibile să aducă un beneficiu persoanei juridice, beneficiu care trebuie înţeles atât ca obţinere a unui profit, cât şi ca evitare a unei pierderi. Printre faptele săvârşite în interesul persoanei juridice vom regăsi o sferă foarte largă de infracţiuni, de la cele de corupţie (ex: dare de mită pentru a obţine un contract avantajos), până la infracţiuni contra vieţii (ex: uciderea unei persoane care, prin poziţia sa, este importantă pentru o societate concurentă, ori care era pe punctul de a lua anumite măsuri defavorabile persoanei juridice;
c) săvârşirea în numele persoanei juridice: în acest sens, infracţiunile comise în numele persoanei juridice sunt infracţiuni care nu se leagă nemijlocit de obiectul de activitate al persoanei juridice, şi nici nu sunt de natură a aduce un beneficiu acesteia, dar se comit în procesul organizării activităţii şi funcţionării persoanei juridice. De ex.: o infracţiune de abuz în serviciu constând în refuzul angajării, datorită etniei acesteia, a unei persoane care a câştigat concursul, nu va aduce nici un profit persoanei juridice, dar este comisă de funcţionarul în cauză în numele ei.
2. Elementul subiectiv în cazul persoanei juridice:
Răspunderea penală a persoanei juridice instituită de art.191 Cod penal, fiind un model de răspundere directă, impune constatarea unui element subiectiv propriu persoanei juridice, separat de elementul subiectiv ce caracterizează fapta unei anumite persoane fizice. Necesitatea constatării elementului subiectiv în cazul persoanei juridice este subliniată şi de precizarea introdusă de legiuitor în finalul dispoziţiei alin.1 al art.191 Cod penal, potrivit căreia răspunderea persoanei juridice poate fi angajată dacă fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală.
Principala dificultate priveşte modalitatea concretă de determinare a elementului subiectiv în cazul persoanei juridice. Pentru aceasta se va avea în vedere, în primul rând, poziţia subiectivă a organelor de conducere a entităţii colective. Astfel, infracţiunea poate avea la bază fie o decizie adoptată intenţionat de persoana juridică, fie o neglijenţă a acesteia, neglijenţă ce poate consta, spre exemplu, într-o organizare internă deficitară, în măsuri de securitate insuficiente sau în restricţii bugetare nerezonabile ce au creat condiţiile comiterii infracţiunii.
Dat fiind faptul că răspunderea penală a persoanei juridice nu se limitează la infracţiunile comise de organele acesteia, în cazul faptelor unor prepuşi sau mandatari, este necesar ca persoana juridică să fi avut cunoştinţă de intenţia de a comite aceste infracţiuni şi să fi consimţit ori să fi îndemnat la săvârşirea lor. În cazul infracţiunilor din culpă, trebuie să se constate că persoane juridică a avut cunoştinţă de riscul comiterii lor şi a neglijat să adopte măsurile necesare pentru a le preveni.
Concluzionând, pentru a stabili forma de vinovăţie a persoanei juridice trebuie să ne raportăm la poziţia subiectivă a organelor de conducere ale acesteia, materializată fie în adoptarea unor decizii formale, fie într-o anumită practică sau politică a societăţii în domeniul vizat.
Secţiunea a 2-a:
Cumulul de răspunderi între persoana fizică şi persoana juridică:
Conform art.191 alin.2 Cod penal, răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleaşi infracţiuni. …………….
BIBLIOGRAFIE:
Legislaţie:
1. Constituţia României
2. Codul penal român din 1969 actualizat
3. Legea nr.301/2004 privind Codul penal
4. Legea nr.299/2004 privind răspunderea penală a persoanelor juridice pentru infracţiunile de falsificare de monede sau alte valori
5. Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Doctrină românească:
6. G. Antoniu, „Răspunderea penală a persoanei juridice” Revista de
drept penal nr.1/1996, pag.9-15;
7. Al. Boroi, „Drept penal, partea generală”, Ed. C.H.Beck,
Bucureşti 2006;
8. Al. Boroi, „Drept penal, partea generală”, Ed. C.H.Beck, Bucureşti
2006;
…………………
Totul despre executarea silită 